Pentru populațiile daco-române, limba liturgiei este cea limba slavonă ( Cловѣньскъ), iar pentru cele aromâne și megleno-române, cea greacă bisericească ( Ακολουθική Ελληνική). Până la sfârșitul secolului al IX-lea, limba oficială a bulgarilor era limba greacă. Abia alfabetul introdus de Chiril și Medodiu a ghidat slavii și bulgarii spre o cultură de expresie slavă [26] În această perioadă, antica și actuala Tesalie, locuită de mulți aromâni, era denumită de cronicarii bizantini Megali Vlahia (" Vlahia Mare"), în timp ce " Româniile populare" Ehrman, Bart D. ( 2018). „Appendix”. The Triumph of Christianity: How a Forbidden Religion Swept the World. Simon & Schuster. p.289. ISBN 978-1-5011-3672-6 . Accesat în 10 iulie 2022. Printre primele vestigii creștine autohtone din România (secolele IV-V) se remarcă urmele arheologice de la Mihălășeni, județul Botoșani, care conțin rămășițele lăcașului de cult creștin, mormintele creștine și inventarul de factură creștină din mormintele necropolei. Temelia lăcașului de cult era din lespezi de râu și formau un dreptunghi cu laturile de 8 și 7 metri. Vestigii arheologice asemănătoare au fost descoperite și la Nicolina - Iași, datate în aceeași epocă. [22]

CANTARI CRESTINE VECHI // Harfa // Muzica crestina romana 10 CANTARI CRESTINE VECHI // Harfa // Muzica crestina romana

Dezvoltarea prioritară · Papalitatea · Cronologie · Lateran IV · Trento · Contrareforma · Thomas Morus · Leon X · Guadalupe · Iezuiții · Jansenismul · Xavier · Desființarea Mănăstirilor · Războaie · Tereza · Vatican I & II · Modernismul Biserica de piatră din Densuș, județul Hunedoara, cu altarul spre sud și cu hramul actual Sfântul Nicolae ( Sân-Nicoară), construită înainte de 1280 pe amplasamentul unui sanctuar dacic din secolul al II-lea d.Hr. Biserica de lemn din Desești, județul Maramureș, construită în 1770, are hramul Sfânta Cuvioasă Paraschiva (14 Octombrie). Este pe lista Patrimoniului Mondial a UNESCO. Ruinele unei biserici din secolul al III-lea la Porolissum (lângă Zalău) Astfel, Episcopul Efrem a fost ucis în 304, în ziua de 7 martie, la Tomis. El a fost urmat de nenumărați alți martiri, mai ales în timpul marilor persecuții anti-creștine organizate din ordinul împăraților romani Dioclețian, Galeriu, Liciniu și Iulian Apostatul. Inscripția tombală din mormântul celor patru martiri de la Niculițel, arâtând clar numele lor: Zoticos, Attalos, Kamasis și Filippos Cavou socotit paleocreștin de arhiepiscopia Tomisului (în ciuda lipsei de simboluri creștine) descoperit la 25 februarie 1988 la Tomis ( Sciția inferioară) Evoluția bisericii în țările române înainte de înființarea Bisericii Ortodoxe Române, după Iorga, Popescu și Popp

sec. VIII-IX e.n. au avut loc Luptele Iconoclaste, o perioadă sângeroasă în Imperiul Bizantin și în Biserica Răsăriteană. Totul a început după Al Doilea Asediu Arab al Constantinopolului (717-718), asediu ce s-a încheiat cu victoria bizantinilor. Cu toate acestea, împăratul bizantin Leon al III-lea Isauricul (717-741) din acea perioadă, s-a gândit că arabii au câștigat atâtea bătălii deoarece îl aveau pe Dumnezeu de partea lor. El știa că în Islam nu există nicio reprezentare a divinității, fiind o erezie sā o pictezi din moment ce nimeni nu a vāzut-o. El a mai crezut și că Dumnezeu i-a părăsit pentru că ei aveau picturi și icoane cu sfinți, Iisus, Maica Domnului. A ordonat imediat ca icoanele șǎ fie distruse. Au apărut certuri între împărat și patriarh. În acel moment, Imperiul Bizantin era împărțit în două tabere: iconoclaștii (cei ce voiau să distrugă icoanele), conduși de împărat, și iconodulii (cei ce se închinau icoanelor și le apărau), conduși de Patriarhul Constantinopolului. În timpul luptelor iconoclaste, bisericile răsăritene nu aveau icoane și nici nu erau pictate, dar aveau o cruce pictată cu ulei sau vopsea ce indica direcția răsăritului . În cele din urmă luptele au luat sfârșit, în anul 787, prin Al Doilea Conciliu de la Niceea, totuși, au apărut și Patriarhi ai Constantinopolului iconoclaști, iar luptele au continuat, sfârșindu-se cu adevărat abia în anul 843, cu victoria iconodulilor. Aceste lupte sângeroase au lăsat urme adânci imperiului și relațiilor sale cu Occidentul, mai ales că Biserica Apuseană nu acceptase iconoclasmul, aceasta fiind una din cauzele Marii Schisme din anul 1054 . Problemele Cristologice erau probleme legate de natura lui Iisus Hristos . Prima menționare a unei astfel de probleme datează din sec al IV-lea e.n, când un preot, Arie din Alexandria (250-336 d.Hr), a declarat că Isus nu este același cu Tatăl Sfânt, ci este doar o creatură a sa la fel ca orice om. Până la momentul acela, creștinii credeau ca Isus are o latură umană și o latură divină, dar Arie spunea că are doar o latură, umană nu și una divină. În anul 325 e.n., toți episcopii din toate cel 3 zone, și cei cinci patriarhi, împreună cu împăratul Constantin cel Mare, s-au întrunit în orașul Niceea, formând Primul Sinod Ecumenic al Bisericii Creștine. Aici s-a luat hotărârea scrierii Crezului de la Niceea, clarificându-se faptul că Iisus Hristos, conform Doctrinei Trinitare, că este unul și același cu Tatăl Sfânt și cu Duhul Sfânt, formând Sfânta Treime. Tot aici, arianismul (doctrina lui Arie), a fost condamnată ca eretică (idee greșită), iar Arie a fost și el excomunicat (exclus din comunitatea bisericii) și condamnat ca eretic. Au mai apărut apoi și alte erezii, dar toate au fost combătute. Cea mai însemnată erezie poartă numele de monofizism, și a apărut mai târziu și a avut consecințe grave asupra Lumii Creștine. Raymund Kottje, Bernd Moeller (Hrsg.): Ökumenische Kirchengeschichte. Matthias-Grünewald-Verlag, Mainz 1970 (3 Bände). secolul al XII-lea, etnogeneza poporului român, total creștinat de mai multe secole, este pe cale de desăvârșire, limba protoromână evoluând în patru ramuri: Hopkins 2017, p.457.: But, per contra, it is extremely difficult for dispersed and prohibited house cult-groups and communities to maintain and enforce common beliefs and common liturgical practices across space and time in pre-industrial conditions of communications. 43 The frequent claims that scattered Christian communities constituted a single Church was not a description of reality in the first two centuries AD, but a blatant yet forceful denial of reality. What was amazing was the persistence and power of the ideal in the face of its unachievability, even in the fourth century. On a local level, it is also unlikely that twenty households in a typical community, let alone a dozen households in a house cult-group, could maintain even one full-time, non-earning priest. Perhaps a group of forty households could, especially if they had a wealthy patron. But for most Christian communities of this size, a hierarchy of bishop and lesser clergy seems completely inappropriate.

Colaj cu cea mai ascultata muzica creștină veche, 2022 video

Conform istoricului Tertulian (150-220) numele lui Hristos ajunsese să fie cunoscut în vremea sa inclusiv „popoarelor din Galia, Marea Britanie, sarmaților, dacilor, germanilor și sciților”, iar aceasta în condițiile în care populațiile respective erau inițial păgâne. [1] Academicianul Constantin C. Giurescu a dat ca exemplu Legiunea a V-a Macedonica, care a staționat o vreme în Palestina, înainte de a fi mutată la Troesmis și apoi la Potaissa, pe teritoriul actual al României. [2] Goții devenind arianiști, unul dintre ei, adept al ortodoxiei, anume Sava Gotul, a fost înecat în apa râului Buzău de soldații regelui got Athanaric, la 12 aprilie 372. Sfințit de biserica ortodoxă, moaștele sale au fost venerate și păstrate de Sfântul Vasile cel Mare din Cezareea Cappadociei. A existat o continuă opoziție față de imagini și abuzul lor în creștinism din cele mai vechi timpuri ale sale. „Oricând imaginile amenințau să obțină influență prea mare, teologii au căutat să le lipsească de puterea lor”. [27] Mai departe, „nu există vreun secol între al patrulea și al optulea în care să nu existe dovezi de opoziție din cadrul Bisericii față de folosirea imaginilor”. [28] Totuși, favoarea populară acordată icoanelor le-a garantat existența în timp ce nu au existat apologii sistematice pentru sau contra lor, sau vreo autorizare sau condamnare oficială a folosirii lor. Revoluția industrială • Revoluția franceză • Războaiele napoleoniene • Revoluțiile de la 1848 • Primul Război Mondial • Revoluția rusă • Perioada interbelică • Al Doilea Război Mondial • Războiul rece • Integrare europeană • Pandemia de COVID-19 Windon, Brad ( 2007). Penner, Todd C.; Vander Stichele, Caroline, ed. Mapping Gender in Ancient Religious Discourses. Biblical Interpretation Series. Brill. p.462. ISBN 978-90-04-15447-6 . Accesat în 23 septembrie 2022.O altă sursă este de acord cu estimatul lor de 7000-7500 creștini în 100 d.Hr. [13] Un manual de istoria creștinismului de la editura Universității din New York este și el de acord, deși exprimă unele dubii. [14] Un alt sociolog al religiei este și ea de acord. [15] Părinții Apostolici [ modificare | modificare sursă ] Fundamentalismul este opusul teologiei liberale, zisă și modernism. Fundamentaliștii resping aplicarea metodei istorice (critica surselor sau critica istorică) la textele sfinte și religiile proprii. De asemenea, ei resping datele științifice care contrazic interpretarea pe care ei o dau Scripturii. Creștinismul este întemeiat pe baza credințelor despre Iisus. [1] [2] [3] Ziua de naștere a Bisericii este la 50 de zile de la Învierea lui Iisus, în acea zi convertindu-se (conform legendei, dar neconfirmat istoric) [4] aproximativ 3000 de oameni, [5] care, după Pogorârea Duhului Sfânt, ar fi pornit în lume alături de apostoli și ar fi convertit alte popoare la creștinism.

Istoria creștinismului în România - Wikipedia

După înlăturarea ereticilor monofiziți, Biserica Răsăriteană Bizantină intră într-o expansiune de evanghelizare a Europei Răsăritene. Această expansiune s-a desfășurat în două etape. Prima etapă (până în anul 800) a constat în evanghelizarea Regatelor Slave din Sud (ale Bulgariei și Serbiei) și a regiunilor vestice și nordice ale Mării Negre (mai precis în Dobrogea și în Peninsula Crimeea, dar și regiunile Armeniei și Georgiei de astăzi). A doua etapă (până în anul 1054) a constat în evanghelizarea Principatelor Slave din Est ale Rusiei Kievene. Până în anul 1054 Biserica Răsăriteană era organizată într-o rețea de episcopii, 42 de mitropolii și 7 patriarhii: Patriarhia de la Constantinopol (aceasta fiind patriarhia supremă deoarece era patriarhie imperială și acolo se afla Patriarhul Constantinopolului cu titlul de Patriarh Ecumenic (Părinte Universal), conducător suprem al Bisericii Răsăritene), Patriarhia Greacă de la Antiohia, Patriarhia Greacă de la Ierusalim, Patriarhia Greacă de la Alexandria, Patriarhia de la Valarsapat (desființată în secolul al VII-lea), Patriarhia de la Dvin (desființată în secolul al VII-lea) și Patriarhia de la Seleucia (desființată din secolul al VII-lea). În anul 1054 a avut loc Marea Schismă, când Biserica Răsăriteană l-a excomunicat pe capul Bisericii Apusene ( Papa) și autointitulându-se, de atunci, Biserica Ortodoxă, aceasta fiind subdivizată în Biserica Greacă (Imperiul Bizantin), condusă de Patriarhul Constantinopolului, și Biserica Slavă (Rusia), ce era condusă de Mitropolitul Kievului, ambele biserici ortodoxe având sediul la Constantinopol și fiind în subordinea Patriarhului Ecumenic. Lüdemann, Gerd ( 2010). Paul: The Founder of Christianity. Prometheus. ISBN 978-1-61592-367-0 . Accesat în 14 iulie 2023. Bart D. Ehrman, Lost Christianities: The Battle for Scripture and the Faiths We Never Knew Probleme Cristologice [ modificare | modificare sursă ] Redeșteptarea din Azusa · Ecumenism · Evanghelicanismul · Mișcarea Isus · Linia Esențială Creștină · Penticostalism · Carismaticii · Teologia eliberării · Creștinismul de DreaptaBart D. Ehrman ( 13 februarie 2018). „7. Christians Under Assault: Persecution, Martyrdom, and Self-Defense”. The Triumph of Christianity: How a Forbidden Religion Swept the World. Simon & Schuster. pp.178–179. ISBN 978-1-5011-3672-6. Ankarloo, Bengt; Clark, Stuart; Monter, E. William, ed. ( 2002). Witchcraft and Magic in Europe, Volume 4: The Period of the Witch Trials. Philadelphia: University of Pennsylvania Press. ISBN 0-8122-3617-3.